Evrei în Cluj

Succinta trecere în revistă

 În viaţa Clujului evreii au apărut pentru prima dată la începutul secolului al XVI-lea, dar timp de câteva sute de ani au avut doar o contribuţie indirectă la viaţa oraşului, întrucât – din cauza diferitelor reglementări restrictive – nu s-a putut forma o populaţie evreiască stabilă. Articolul XXIX al Legii din 1840 a făcut posibilă pentru prima oară aşezarea evreilor în oraşele din Ungaria. Reglementarea însă nu se referea şi la Marele Principat al Transilvaniei.

Astfel, populaţia evreiască din Cluj a început să sporească abia după 1851, când a fost adoptată o hotărâre ministerială vieneză. În raportul consiliului orăşenesc din aprilie 1835 sunt amintiţi 61 bărbaţi şi 48 de femei de religie israelită, iar conform recensământului din 1846 numărul familiilor evreieşti este 58.

Casa de rugăciune din strada Kül-Magyar (azi 21 Decembrie 1989 nr. 96) s-a dovedit neîncăpătoare pentru comunitatea în creştere; de aceea, în anul 1851 s-a trecut la clădirea unei sinagogi din piatră, în stil clasicist, care se poate vedea şi astăzi, pe strada Pap (azi str. Paris) . Împreună cu imobilele învecinate (casa rabinului, a dascălului şi a persoanei care execută ritualul de circumcizie, baia rituală) această sinagogă a devenit centrul religios şi cultural al comunităţii ortodoxe de mai târziu. Ocupaţia germană a transformat sinagoga în grajd. După 1945 ea a devenit fabrica de matzes şi măcelărie rituală, iar actualmente (după 1989), este sediul teritorial al canalului de televiziune Antena 1.

  La sfârşitul secolului XIX, Comunitatea Evreilor a inaugurat propriul sediu, în strada Szappany (azi Tipografiei), unde funcţionează şi in prezent.

Cei mai importanţi rabini ai cultului ortodox au fost membri ai familiei Glasner: Ábrahám Glasner 1863-1877, Mózes Sámuiel Glasner 1877-1925, Akiba Glasner 1923-1941, Juda Zvi Glasner 1941-1944.

Preşedintele comunităţii ortodoxe înaintea deportării a fost Gyula Weisz. La congresul evreiesc din Budapesta din anul 1868, a avut loc schisma cultului israelit din Ungaria. Deşi evreii clujeni fuseseră de partea taberei ortodoxe, conservative, – vizavi de cea a neologilor – în câţiva ani şi la Cluj aveau să apară semnele rupturii. Mai întâi s-au retras din comunitate sefarzii (de fapt hasidimi ce foloseau denumirea sefardă fără a avea orice legătură cu evreii de rit spaniol) care îmbrăţişau cea mai conservativă formă religioasă. În 1875 ei au construit o casă de rugăciune numită Beth Avrohom, în strada Malom (azi Gh. Bariţiu). Ea a fost jefuită şi vandalizată în 1927. După 1945 nu a mai fost utilizată. Mai târziu a fost demolată. Ultimul rabin, care a oficiat aici, a fost Halberstam Yekusiel, unicul rabin din Cluj care a fost deportat împreună cu enoriaşii lui. A supravieţuit lagărului morţii, s-a întors la Cluj, apoi a plecat în Israel. După aceea a plecat burghezia evreiască alcătuită în mare parte din intelectuali; ei au format în 1881 o comunitate status-quo ante care a devenit mai târziu o comunitate de orientare neologă.

  Neologii şi-au construit o sinagogă în anul 1887, clădire ce se află pe strada Horea. Sinagoga în stil mauresc a fost construită de societatea fraţilor Horváth şi Károly Reményik, conform proiectului inginerului feroviar clujean Izidor Hegner. În 1904 sinagoga a fost îmbogăţită cu un grup de clădiri care adăposteau rabinatul, birourile comunităţii, grădiniţa si şcoala elementară. În 1927 – asemenea celorlalte sinagogi – ea a fost jefuită şi vandalizată de câtre studenţii din gărzile de fier, în trecere prin Cluj. În 1944 a fost aruncată in aer de câtre trupele germane si maghiare în retragere (după alte surse a fost victima bombardamentului din iunie). În 1947 ea a fost reconstruită şi a primit numele de Templul Memorial al Deportaţilor. Aceasta este unica sinagogă care funcţionează şi azi. Dintre rabinii care au oficiat aici, trebuie scoasă in evidenţă personalitatea religioasă cea mai de seamă, cea a rabinului Mátyás Eisler (1891-1930), doctor în filozofie şi in ştiinţele limbilor semite, colaborator la Enciclopedia Iudaica. Întemeietorul comunităţii neologe a fost Vilmos Farkasházi Fischer, rămânând preşedintele acesteia până la deportare. Asemănător altor comunităţi evreieşti din Ardeal, s-au construit şi la Cluj mai multe case de rugăciuni (în număr de 17), de câtre diferite uniuni religioase sau profesionale. Dintre acestea una, Beth Hamidras Ohel Moshe (str. David Francisc nr.16), creată de comunitatea sefardă in 1910, funcţionează şi astăzi. Baia rituală, care-i aparţinea, nu mai există. Astăzi clădirea serveşte drept casă de rugăciuni, cabinet medical şi sală de şedinţe.

Prima şcoală evreiască a fost înfiinţată de comunitatea ortodoxă. În anul 1875 s-a înfiinţat şcoala primară pentru băieţi, iar în 1908 cea pentru fete. Numărul şcolarilor a crescut treptat de-a lungul anilor, la început şcoala funcţiona numai cu doi dascăli şi patruzeci de elevi, dar în timpul primului război mondial numărul celor înscrişi a ajuns la peste trei sute. Şcoala primară a comunităţii de rit neolog a fost înfiinţată în anul 1903, şi-a deschis porţile în toamna anului 1904, funcţionând cu două clase si treizeci şi doi de elevi.

Datorită carierelor de mobilitate socială, îmbrăţişate ca urmare a emancipării din 1867, evreii din Cluj şi-au asumat o parte tot mai însemnată în domeniul dezvoltării economiei şi culturii oraşului. Marea majoritate şi-a găsit preocupări în domeniul comerţului şi al industriei ori făcea parte din categoria liber-profesioniştilor. Apariţia formelor capitaliste de producţie, în Ardealul cu economie subdezvoltată, se datorează într-o mare parte contribuţiei evreilor. La Expoziţia Mondială de la Paris în 1867, apoi la Expoziţia Milenară de la Budapesta, industria din Ardeal a fost reprezentată – între alţii – de industriaşul Vilmos Farkasházi Fischer, preşedintele comunităţii neologe din Cluj. În 1911 Ödön Hirsch – membru al Consiliului Comunităţii – a iniţiat valorificarea gazului metan, şi utilizarea lui în interesul oraşului. Întreprinzătorii evrei au investit deopotrivă în industria grea şi uşoară, cât şi în întreprinderi mici. Drept exemplu pot fi amintite: fabrica de Sârme din Câmpia Turzii, întemeiată de Izsó Diamant; turnătoria lui János Hirsch; întreprinderea de metale feroase si neferoase Fermata a lui Izsó Vigdorovits; fabrica de produse din cupru si alte metale (predecesorul fabricii Unirea) Ravago, întemeiată în 1935 de Jenő Vadász şi Miksa Rapaport; precum şi fabrici de produse chimice, ca cea al lui Tivadar Herczeg, cea de săpun Gladys şi Heinrich, cele de medicamente Ufarom şi Hyfen, cea de luminări Porgesz. Între anteprenorii în domeniul construcţiei, între constructorii, şi arhitecţii oraşului găsim numeroase nume de evrei. Astfel: Dávid Sebestyén, Emil Devecseri, Vilmos Heves etc. O întreprindere de succes mixtă a fost cea de piele şi încălţăminte Dermata a investitorului evreu Farkas şi german Renner. Printre numeroasele investiţii evreieşti în fabricarea produselor de larg consum (blănuri, materiale textile, produse casnice, alimente, publicitate etc.) găsim şi cele legate de valori spirituale (tipografie, legătorie, editură etc.).

Prin numărul şi importanţa lor, evreii din Cluj constituiau una dintre cele mai mari comunităţi izraelite din Transilvania. În anul 1930, cu excepţia Clujului, doar Oradea, Sighetul Marmaţiei şi Satu Mare aveau o populaţie evreiască care depăşea zece mii de locuitori. Conform recensământului din 1910, în Cluj erau 7046 de persoane de religie izraelită; în 1930 erau 13504, iar în anul 1941 numărul lor se ridica la 16763. Între cele două războaie mondiale ponderea populaţiei evreieşti a oraşului era între 13-15%. Evreii clujeni, în majoritatea lor, erau vorbitori de limba maghiară, familiarizaţi cu cultura maghiară. În a doua parte a anilor 1930, din cele 4000 de familii evreieşti circa 150 aparţineau de clasa marii burghezii, 800 de cea a burgheziei de mijloc, iar restul familiilor făceau parte din categoria burghezilor mici sau a săracilor. În anul 1938, în Cluj trăiau 800 de familii evreieşti care din cauza sărăciei, se aflau în imposibilitatea de a-şi procura din propriile puteri actele necesare pentru justificarea cetăţeniei române. Structura ocupaţională a societăţii evreieşti din Cluj ne arată o comunitate urbanizată, care contribuie în mod activ la viaţa economică şi culturală a oraşului. În anul 1930, 34,5% din evreii clujeni aveau venit din industrie sau din meserii industriale şi 36,2% îşi susţineau existenţa din comerţ sau din creditare.

În anul 1937, din cele 435 de societăţi înregistrate în Registrul Comerţului, 246 erau în posesia evreilor (57%), 665 dintre meşteşugarii luaţi în evidenţă la Camera de Muncă fiind evrei (24%). Tinerii evrei îşi alegeau deseori cariera de medic sau avocat, iar renumele lor câştigat în practică atrăgea un număr mare de clienţi. În anul 1937, în Cluj erau 472 medici din care 158 erau evrei. Rolul important al populaţiei evreieşti în comerţ şi industrie a influenţat în mod semnificativ şi aspectul exterior al oraşului. Magazinele centrale erau în mare parte proprietăţi eveieşti (sau maghiare).

În 1918/1919 când evreii din Transilvania – şi deci şi evreii din Cluj – au trecut sub suveranitatea românească, stabilităţii juridice de care beneficiaseră în Regatul Maghiar i-a luat locul nesiguranţa juridică şi starea de aservire. Legea cetăţeniei din 1924, iniţiată de George G. Mârzescu, şi procedura de verificare a cetăţeniei din 1938 au privat mai multe sute de familii clujene evreieşti de cetăţenia lor. Alături de cadrele tradiţionale de organizare a comunităţilor evreieşti, în anul 1918 a apărut şi mişcarea sionistă ce avea drept scop instituţionalizarea laică. În Clujul devenit centrul mişcării naţionale evreieşti din Transilvania, în câţiva ani s-a format o reţea de instituţii laice care a cuprins întreaga societate evreiască. Aceste instituţii au avut un rol însemnat nu numai în domeniul impunerii şi apărării intereselor comunităţii evreieşti şi a ocrotirii sociale, ci a avut efecte şi în formarea identităţii. În noiembrie 1918 s-a înfiinţat Uniunea Naţională a Evreilor din Transilvania a cărei filială clujeană era lidera vieţii sioniste locale. Sub semnul Uniunii s-au format organizaţii care au reprezentat diferite grupuri şi interese sociale. O astfel de organizaţie cu tentă laică, sau în unele cazuri chiar concurentă faţă de asociaţiile femeilor formate pe lângă comunităţi, era WIZO (Organizaţia Internaţională Sionistă a Femeilor), care şi-a deschis o filială la Cluj în 1927. Asociaţia de Ajutoare a Studenţilor şi Elevilor Evrei Ardeleni, înfiinţată în 1932, a însemnat un sprijin pentru tinerii studenţi evrei din Cluj; Asociaţia de Îngrijire a Orfanilor Evrei a avut un rol însemnat în instruirea în domeniul meseriilor industriale. Ocrotirea bolnavilor era asigurată de Spitalul Evreiesc deschis în 1928, iar educaţia se făcea la grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziul evreiesc de fete şi băieţi ce a funcţionat între 1920 şi 1927, toate susţinute de comunităţile evreieşti. Începuturile învăţământului gimnazial evreiesc din Cluj datează din 1920, când în 7 septembrie Asociaţia Naţională de Şcoală Evreiască Tarbut a înfiinţat un gimnaziu cu patru clase pentru băieţi şi fete. Astfel, împreună cu cele din Timişoara (1919) şi Oradea (1920), numărul gimnaziilor evreieşti din Transilvania se ridica la trei. Prin crearea unei reţele de şcoli evreieşti, mişcarea sionistă din Transilvania urmărea scopuri bine definite: cultivarea limbii şi culturii materne, întărirea identităţii evreieşti, educaţia religioasă şi îndreptarea tinerimii evreieşti spre “profesiile producătoare”. Instituţia s-a aflat sub conducerea unui curatoriu format din reprezentanţii comunităţii ortodoxe şi neologe. În funcţia de director al şcolii a fost ales matematicianul Márk Antal. La început în gimnaziul Tarbut au studiat cca. 600 de băieţi şi fete. În 1922 secţia de băieţi s-a mărit de la 4 la 8 clase, iar cea de fete la 7 clase. Cu un an mai târziu şi secţia de fete a devenit de 8 clase. Situaţia nefavorabilă privind drepturile publice ale şcolii după 1923, limba română de predare impusă, a dus – după scăderea treptată a numărului de elevi – la desfiinţarea ei, în anul 1927. Autorităţile romîne considerând Tarbutul o instituţie iredentă, au desfiinţat-o. Învăţământul privat evreiesc a reînceput, în limba maghiară, în 1940, ca urmare a excluderii copiilor si profesorilor din învăţământul de stat. Aici, în gimnaziul evreiesc de băieţi şi de fete, recunoscut de stat, au studiat copii evrei din toată Transilvania de Nord (aproximativ 1300). El a funcţionat până la ghetoizarea, apoi deportarea elevilor si profesorilor. Directorul a fost acelaş Antal Márk (până la moartea sa survenită în 1942), urmat de Endre Bach (1942-44), în timp ce secţia (apoi gimnaziul) de fete avea ca directoare pe Janka Winkler. După holocaust liceul evreiesc a mai funcţionat până la naţionalizare (1947-48) şi interzicerea şcolilor confesionale, dar cu un număr foarte redus de elevi, întrucât puţinii copii supravieţuitori au fost primiţi în toate şcolile.

Viaţa culturală evreiască era reprezentată prin ziarul politic evreiesc sionist Új Kelet (Noul Est), de editurile ce publicau cărţi pe teme evreieşti şi de Societatea Filarmonică Goldmark. Ziarul Új Kelet a devenit în scurt timp cotidianul cu cele mai multe exemplare zilnice din Ardeal, şi anume 7200 după datele prefecturii judeţului Cluj (1939). Pe lângă activitatea jurnalistică, redactorul şef al cotidianului, dr. Ernő Marton fost prezent şi în viaţa politică. În anii 30 a fost senator în parlamentul României, reprezentând Partidul Evreiesc. Preşedintele organizaţiei de partid din Cluj a fost Jenő Kertész, iar cel executiv Izsó Vigdorovits. Dintre organizaţiile meseriaşilor putem aminti Asociaţia Poale Cedek (în sinagoga construită de aceasta în 1912 pe strada Malom – azi Bariţiu – nr.16, funcţionează în prezent fundaţia multiculturală, Fundaţia Tranzit) şi Asociaţia Medicilor “Paul Ehrlich”. Familiile cu venit mai redus, micii întreprinzătorii şi comercianţii evrei erau sprijiniţi de Banca de Credit Mărunt. Alături de tabăra sionistă care se bucura de un număr mare de adepţi, un număr însemnat de evrei au ales să împărtăşească destinul comunităţii maghiare, considerând că drumul asimilării este cel mai potrivit. Mulţi dintre marii întreprinzători şi oameni de afaceri de origine clujeană, de exemplu Mózes Farkas, s-au alăturat susţinerii organizaţiilor sociale şi culturale maghiare; dar mulţi s-au dedicat organizării structurilor sioniste şi naţionale. În viaţa culturală şi literatura maghiară transilvăneană/clujeană, participarea creatorilor de origine evreiască a rămas în continuare însemnată, e suficient să-i amintim doar pe directorii Teatrului Maghiar din Cluj (Jenő Janovics, Imre Kádár) sau pe scriitorii Benő Karácsony, Ernő Ligeti, Oszkár Bárd, György Szántó, Rodion Markovits. În Partidul Naţional Maghiar din România au depus o activitate importantă clujenii Sándor Weiss şi Mózes Farkas. Începând cu înfiinţarea partidului maghiar (1922), avocatul Hugó Róth a avut un rol activ în conducere, până la desfiinţarea partidului (1938). Scriitorii, poeţii, ziariştii de origine evreiască au apărut în viaţa Transilvaniei, deci şi a Clujului, mai ales după Tratatul de pace de la Trianon. Acest lucru se datora faptului că înainte de schimbare, scriitorii evrei talentaţi din Transilvania se mutau la Budapesta, în capitala intelectuală, spirituală, în cercul de atracţie al revistei Nyugat (Apus). În viaţa intelectuală clujeană de înainte de primul război mondial a jucat un rol foarte important evreul convertit Farkas Gyalui, directorul bibliotecii universitare, care pe lângă activitatea în domeniul istoriei literare, era şi un ziarist talentat. În viaţa literară a Clujului s-a remarcat şi avocatul Benő Karácsony, deportat la Auschwitz în 1944 de unde nu s-a mai reîntors. Primul său roman – Pjotruska – a apărut în anul 1927, la editura Erdélyi Szépműves Céh (Asociaţia Artiştilor Maghiari Transilvăneni). Însă avea să cunoască adevăratul succes odată cu apariţia romanelor: Új élet kapujában (În poarta unei vieţi noi) (1932), Napos oldal (Versantul însorit) (1936), Utazás a szürke folyón (Călătorie pe râul gri) (1940), A megnyugvás ösvényein (Pe cărările împăcării) (1946). Ottó Indig, revenit de la Budapesta, s-a angajat la revista clujeană Ellenzék (Opoziţia). În timpul petrecut la Cluj a debutat cu piesele de teatru: A torockói mennyasszony (Mireasa din Rimetea) (1931), Tűz a Monostoron (Foc în Mănăştur) (1932), Ember a híd alatt (Un om sub pod) (1933). Ernő Ligeti are opera cea mai spectaculoasă, dintre scriitorii de origine evreiască din Cluj. Ligeti a venit de la Oradea la Cluj, pe la sfârşitul primului război mondial şi s-a angajat la revista Kolozsvári Hírlap (Ziarul Clujean) care pe atunci era una din publicaţiile cele mai populare ale oraşului. De aici s-a transferat la redacţia revistei Keleti Újság (Ziarul de Est). Cel mai important dintre studiile sale poate fi Súly alatt a pálma (Palmierul sub greutate), care prezintă viaţa scriitorilor maghiari din Transilvania între cele două războaie mondiale. Opera literară a medicului de circumscripţie Oszkár Bárd din Gâlgău se leagă tot de oraşul Cluj. Antal Szerb, György Szántó şi Rodion Markovits sau András Szilágyi au contribuit la ridicarea nivelului vieţii literare şi culturale a Clujului.

  Jenő Janovics, tot de origine evreiască, a avut un rol însemnat în viaţa teatrală maghiară transilvăneană şi clujeană. Prin înfiinţarea Întreprinderii de Cinematografie în 1910, Janovics este considerat şi unul dintre pionerii producţiei de filme mute. În timpul schimbării de putere, Janovics s-a implicat nu numai în reorganizarea activităţii teatrale clujene, ci şi a celei din întreaga Transilvanie. În anul 1920 a participat la înfiinţarea asociaţiei Erdélyi és Bánáti Magyar Színészegyesület (Asociaţia Actorilor Maghiar din Transilvania), fiind preşedintele ei începând cu 1921. Printre reprezentanţii noilor tendinţe în grafica secolului al XX-lea se numără László Keleti (Zsidók útja – Drumul evreilor album, 1936), László Kazár (A favágok – Tăietorii de lemne), Alex Leon (A népkonyha – Cantina populară), Éva Lázár (Jaszele), Herman Wald (A vádló, Fiát sirató anya – Acuzatorul, Mama care îşi jeleşte fiii). Lucrările lor au fost publicate în anul 1937 în antologia Kelet és Nyugat között (Între Est şi Vest) apărută la Cluj. Dintre sculptori îi amintim pe Herman Wald şi Egon Lövith. Unul dintre obiectivele principale ale mişcării sioniste reînnoirea culturii evreieşti, ebraice. Limba vieţii culturale evreieşti era maghiara şi, într-o oarecare măsură fundamentele ei au fost influenţate de cultura maghiară. Ziarul Új Kelet (Noul Est) avea un program cu o categorică tendinţă sionistă. În redacţia sa lucra elita ziariştilor evrei clujeni: Béla Székely, Illés Kaczér, Péter Újvári, János Giszkalai, Imre Szabó, Sándor Benamy, László Salamon, Hillél Danzig etc. Între cele două războaie mondiale s-a intensificat publicarea de cărţi, înfiinţându-se editurile evreieşti: Zsidó Könyvbarátok Társasága (Asociaţia Bibliofililor Evrei), Zsidó Diáksegélyző (Asociaţia de Ajutorare a Studenţilor şi Elevilor Ardeleni), Pharos, Kadima, Fraternitas, Noár. Înmulţirea cărţilor cu temă evrească a avut drept consecinţă înfiinţarea librăriilor care comercializau numai cărţi şi publicaţii evreieşti, ca de pildă librăria comerciantului de cărţi Glasner Benjamin, fondată în anul 1921. În cadrul mişcării sioniste s-a înfiinţat prima asociaţie culturală ebraică din Cluj, numită Ivria. De asemenea, asociaţia culturală a femeilor evreice clujene, Jehudit, şi-a propus cultivarea culturii evreieşti. În luna mai 1925 organizaţiile tinerilor evrei din Cluj au înfiinţat o bibliotecă populară. De la început biblioteca avea aproape 1800 de volume (mai ales cărţi beletristice şi ştiinţifice în limba ebraică, română, maghiară, italiană şi engleză). Societatea Filarmonică Goldmark a fost înfiinţată ca o “subsecţie culturală” a comunităţii evreilor neologi din Cluj. Concertele simfonice de mare succes ale orchestrei formate din medici, ingineri şi profesori se desfăşurau întotdeauna cu sala plină. Cronicile concertelor au apărut şi în presa maghiară , nu numai în cea evreiască. În anexa ilustrată a cotidianului Új Kelet au apărut în repetate rânduri fotografii despre concerte. Actorii excluşi din viaţa artistică datorită originii lor etnice în urma legilor discriminatorii, antievreieşti (György Kovács, Mihály Fekete şi alţii) au înfiinţat sub denumirea Concordia Művészakció – Zsidó Színház un teatru evreiesc, continuînd activitatea acolo. Aceeaşi soartă au avut şi sportivii evrei. Din sportivii rămaşi pe liber s-a alcătuit asociaţia sportivă Hagibor cu mai multe secţii. Deci, al doilea dictat de la Viena, cât şi legile antisemite de după 1940 au lovit o comunitate evreiească, care a contribuit activ la înflorirea vieţii civile, culturale si economice ale Clujului.

Conform Raportului Oficial al Congresului Mondial Evreiesc, în 1941 dintre cei 110 956 locuitori ai Clujului 16 763 erau de etnie evreiească, adică 15,1%. În 27 martie 1944 trupele germane au intrat în Cluj. Curând autorităţile au înfiinţat un ghetou pentru evrei în fabrica de cărămizi de pe str. Kajántó din cartierul Iris, situată la marginea nord-estică a oraşului. La 3 mai s-a terminat adunarea (în zece zile) evreilor clujeni în ghetou. După însemnările comandantului feroviar al oraşului Kosice, între 25 mai si 9 iunie prin gara oraşului au trecut 6 transporturi de evrei din Cluj, totalizând 16 148 de persoane. Un grup de 388 persoane privilegiate, alcătuind aşa numitul “grup Kasztner” a fost transportat din ghetoul clujean la Budapesta. La eliberarea oraşului, la 11 octombrie 1944, în Cluj existau doar cca. 80 de evrei, ascunşi sub diferite forme de ghetoizare şi deportare. A fost necesar aproape încă un an până la întoarcerea evreilor care au supravieţuit holocaustul.

După 1945 numărul evreilor din Cluj era de cca. 1000, număr ce includea pe lângă supravieţuitorii lagărelor, atât pe evreii veniţi din regat, cât şi pe cei reîntorşi din refugiu, plecaţi în 1940. Şi la Cluj a avut loc “înmormântarea săpunului”, în 1945 cu participarea şi discursul rabinului şef Alexandru Şafran. În acea perioadă a fost dezvelit un monument memorial modest în curtea fabricii de cărămizi, iar strada Kajantó (azi Oaşului) a primit denumirea de Drumul Deportaţilor (1945-1964). Cu timpul acestea au dispărut şi azi nu există nici un semn care să amintească de cele întâmplate. În martie 1945, – cu doar o sută de membri – s-a reînfiinţat comunitatea neoloagă a evreilor din Cluj. Cu ajutorul generos al JOINT-ului s-a început reorganizarea şi repararea Spitalului Evreiesc, aflat într-o stare precară după o funcţionare continuu şi în timpul războiului. Pentru scurtă vreme a reapărut pe frontispiciu şi firma: “Spitalul Evreiesc David Sebestyén şi soţia”. Spitalul în urma naţionalizării a fost transformat în “Clinica Medicală III”. Pentru localnicii băştinaşi ai oraşului însă tot a rămas „Spitalul Evreiesc”. Reorganizarea structurilor sioniste a întâmpinat greutăţi politice. Cu toate acestea s-au înfiinţat şi la Cluj filiale ale organizaţiilor sioniste importante: Aguda, Mizrahi, Klal, Mapai, Hasomer Hatzair. Deja în 1947 au fost grupuri de evrei care au plecat spre Palestina. La sfârşitul aceluiaşi an au pornit din Bucureşti prin Bulgaria 18 000 persoane, printre care numeroşi evrei din Cluj. În această perioadă numărul evreilor din Cluj era de aproximativ 6 500. Numeroşi supravieţuitori ai holocaustului, – după reîntoarcerea în Cluj, aflat acum într-un stat român “de democraţie populară” – au văzut rezolvarea “problemei naţionale” în ideile comunismului, atraşi fiind de lozincile despre egalitate ale acestuia. Astfel se explică faptul, că Comunitatea Democratică a Evreilor, înfiinţată la Cluj repede a ajuns sub influenţa comunistă, propovăduind integrarea cetăţenilor evrei în societatea comunistă unitară. Şi-a propus ca ţintă reprofilarea profesională a evreilor reîntorşi din lagăre. Dar tot evreii au ajuns primii să se decepţioneze de communism. Aşa se explică – măcar parţial – scăderea bruscă în anii 60 şi după, a populaţiei evreieşti din România în urma celui de al doilea val al emigrării, de asta dată legal. Acest val până la urma a şters practic etnia evreiască de pe harta României. Conform rapoartelor oficiale israeliene, numărul imigranţilor din România între anii 1948-1995 a fost în total de 273 957, mai mult ca cel al imigranţilor din Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Cehoslovacia, luate la un loc.

Până la începutul anilor şaizeci, au mai funcţionat la Cluj patru sinagogi, incluzând şi pe cea din strada fosta Mikes Kelemen – azi Croitorilor construită de Shas Chevra. Astăzi ea găzduieşte Institutul de Iudaistică al Universităţii Babeş-Bolyai. Din cele patru cimitire evreieşti din Cluj, azi funcţionează doar două, fosta ortodoxă si fosta neologă. Celelalte două fiind pline, pot fi doar vizitate. În afara celor patru cimitire evreieşti din Cluj, Comunitatea Clujeană mai îngrijeşte peste 60 de cimitire evreieşti ardelene în diferite localităţi, unde de multă vreme nu mai există nici un locuitor evreu.

Comunitatea Evreiească din Cluj este condusă de un preşedinte şi de un Consiliu de Conducere. Preşedinţii care au condus Comunitatea după 1944 sunt : Sándor Benjamin (avocat), dr. Miklós Kertész (avocat), Iosif Weintraub (economist), dr. Miklós Kallos (profesor universitar), dr. Gavrilă Goldner (matematician) şi Emeric Rózsa (director de întreprindere). În urma alegerilor din 16 mai 2010, preşedintele actual este dr. Robert Schwartz (chimist).

Comunitatea din Cluj, cu peste 400 membri, face parte din Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, – având drept preşedinte pe deputatul parlamentar dr. Aurel Vainer. Conducerea Comunităţii – atât preşedintele cât şi Consiliul – depun eforturi mari pentru păstrarea şi cunoaşterea tradiţiilor, culturii şi identităţii evreieşti. În acest sens pot fi amintite: funcţionarea cantinei rituale, cursul Talmud-Tora (ţinut de prof. Dr. Ossi Horowitz), cursul de limba ebraică (ţinut de Yael Gross), corul Talmud-Tora (condusă de prof. Katalin Halmos), aniversarea colectivă a unor sărbători sau comemorări, serviciile divine ţinute sistematic în fiecare vineri şi sâmbătă. Dar aici aparţine si sprijinirea orchestrei de muzica klezmer Mazel Tov. condusă de prof. Vasile Socea, orchestra se bucură de un mare succes. Un capitol nou în viaţa Comunităţii îl constituie organizarea cu succes internaţional a unui simpozion periodic axat pe tematica trecutului evreimii clujene. O sarcină deosebit de importantă a Comunităţii constă în grija (din punct de vedere medical şi social) purtată faţă de bătrâni, solitari, bolnavi sau cu deficienţe motrice. Această asistenţă implică o muncă de organizare şi un efort financiar considerabil. Pentru acest scop lucrează ca angajaţi: un coordonator, un medic, un asistent social şi unul sanitar, precum şi numeroase persoane profilate pe îngrijirea bătrânilor. Asistenţa are loc cu ajutorul financiar considerabil al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi a secţiunii ei de Asistenţă Sanitară şi Socială. Numărul persoanelor asistate este de peste 70. O altă sarcină importantă a Comunităţii este păstrarea stării imobilelor din proprietatea sa, pentru care beneficiază de ajutorul Federaţiei. Principala ei sursă de venit o constituie cele 20% din chiria imobilelor, care rămâne comunităţii locale.

Înfiinţarea Centrului Cultural Evreiesc lângă Templul Memorial al Deportaţilor, se află doar în faza de proiect, întrucât necesita pe de o parte încetarea contractelor de închiriere cu grădiniţa şi şcoala care funcţionează aici şi mutarea acestora, pe de altă parte repararea şi transformarea clădirilor respective. Centrul va fi menit să reprezinte o nouă deschidere faţă de populaţia oraşului în vederea cunoaşterii şi poate chiar a îndrăgirii culturii evreieşti. Comunitatea este prezentă şi azi în viaţa oraşului, prin munca valoroasă şi utilă depusă de membri săi activi. Desigur în urma numărului decimat al membrilor, aceasta prezenţă este redusă în comparaţie cu cea din trecut. Dar chiar şi aşa participă la viaţa civică sub cele mai variate forme. Un exemplu ar putea fi colaborarea cu primăria şi cu alte organizaţii civile pentru ca Clujul să obţină dreptul de Capitala Culturală Europeană în anul 2021. Comunitatea Evreilor din Cluj a devenit în 2012 membru în Uniunea Comunităţilor Evreieşti din Europa Centrală şi Estică.